Cainii l, partea a II-a

Autor: Sorin STAN

Continuare

https://motoparapanta.wordpress.com/2011/09/15/cainii-partea-intai/

Această prezentare necesită JavaScript.

…ma apropii tot mai mult, viteza orizontala este foarte mare, vad vanzoleala copacilor, o linie de stalpi ascunsa pana acum privirii se insiruie chiar pe marginea satului, de stalpi stau agatate cabluri electrice bine intinse, ma apropii, ochii pe sarme, pendulez cu disperare incercand sa pierd inaltime mai repede, nu pot, nu reusesc sa ma intorc manevrand din seleta, eliberez partea dreapta a aripii, aceasta vireaza pe data, eliberez si cealalta extremitate, zbor acum cu spatele, pun iarasi urechi, nu, realizez ca nu pot ateriza inainte de linii, ma vor cosi la jumatatea suspantelor, trebuie sa trec peste ele, opresc motorul si trag franele, capul rasucit dureros peste umar, totul se intampla intr-o fractiune de secunda, cablurile, le vad izolate in plastic negru, ridic picioarele, de nu le-as atinge, nu le-am atins, ulita cu fagase galbene, iarba cruda dintre ele, perdeaua de salcimi fluturata de vant, izbesc cu spatele acel paravan verde, miscator, paraituri si scrasnete, sunt franat, un trunchi zvelt apare langa umarul meu, il apuc cu comenzile in maini, il tin cu disperare, se indoaie, aripa ma trage inapoi cu putere, nu-l mai pot tine, il scap, usturimea mainilor frecate de coaja aspra a trunchiului, sunt aruncat inapoi si ridicat ca din prastie, pendulez oblic in fata, sub mine, la cativa metri acoperisul gri al unei case, luceste scurt, rosiatic cosul din caramida, acareturi, gaini albe ce bat ingrozite in gard cu aripi boante, nedeprinse cu zborul, franez instinctiv cat pot de mult, arsura pamantului sub talpi, amortizez, incordez dureros muschii pulpelor, nu pot sustine toata greutatea, cad in sezut, mi se pare ca socul este usor, ma rastorn apoi neputincios pe spate…

sunt culcat pe spate, liniste adanca, ba nu, faşaitul frunzisului, gaini cotcodacesc panicate inca prin unghere. Ridic capul si privesc cu greutate in jur, privirea mi se limpezeste incet-incet dupa socul aterizarii; am picat in ograda unui satean, intre WC-ul din curte si un cotet de gaini, mirosul pasnic de pamant reavan si de gainat imi inunda narile, in fata mea o casa batraneasca, acoperita cu tabla, umbrita de un nuc mare si de salcamii printre care mi-am facut loc. Sub nuc, o dacie veche, pe butuci. Lipit de casa varuita in albastru, un sopron acoperit cu carton gudronat, si lipit de peretele sopronului un batran inspaimantat, tremurand, ce tine in maini, intr-un gest atavic de aparare, o furca, sau grebla, sau cazma, nu stiu, vad doar coada cenusie, din lemn vechi, lustruit de maini aspre, a uneltei. Imi desfac carabinele, incerc sa ma ridic, nu reusesc sa ies din chingi, sunt istovit, m-a cuprins deodata o oboseala dulce, ma simt ridicol, neajutorat ca o broasca testoasa asezata pe carapace.

Ajuta-ma unchiule, nu pot iesi de aici, il rog cu glas moale, omul se dezmeticeste, arunca unealta si se grabeste spre mine, asa cum se poate grabi un batranel. Ajutat de el ma ridic in sezut, ies cu greu din chingi si imi indrept trupul, imi insurubez ghetele in pamantul moale, proaspat plouat, senzatia este minunata; imi scot casca, mosul se uita la mine lung, o umbra de spaima ii trece prin ochi, inteleg, cagula e neagra, probabil sperie putin, ma grabesc sa o scot, ma apara de vant acolo sus, ii explic mosului si am sentimentul ca o spun in chip de scuza, incuviinteaza din cap, nu zice nimic, clatina numai capul, nu-si gaseste inca vorbele, doar isi freaca mainile, palmele sale fosnesc aspre ca niste ziare vechi. Sunt intreg, nu ma doare nimic, doar ma ustura infipti in palme niste spini de salcam, ustura, ii culeg unul cate unul, in locul lor apar boabe rubinii de sange, sterg taraneste mainile de combinezon; motorul, elicea sunt intregi, cadrul metalic la fel, amprentele lasate de motor in solul moale sunt usoare, de suprafata, nu vad nici o avarie. Decuplez aripa, a cazut peste haracii de rosii si fasole, pare si ea intreaga, pun mana pe tesatura fosnitoare si imi ingrop fata in ea, miroase placut a iarba uscata, mosul ma priveste mirat, mi-a salvat viata, ii explic, da din cap aprobator, nu-mi intelege patetismul, el e intr-o alta lume, asezata si limpede, timpul lui are alt ritm si alte repere, daca pentru mine este o prelungire a sufletului, pentru el aripa mea e doar o carpa ce poate ar sta mai bine peste lemnele de iarna sau cotetul porcului.

Ma ajuta sa descurc voalura, aduna suspantele cu grija, una cate una dintre tufele de rosii si ardei capia, nu le intelege dar le pretuieste ca orice om ce munceste din greu pentru orice lucru, se mira, da’ te tin atele astea asa de subtiri, tin unchiule, il asigur eu, descurc si eu suspante; strivite, frunzele de rosii miros amar, aproape urat. Strang aripa, am obosit, benzina, inchid robinetul, la gard au aparut doua capete, te doare ceva maica, te-ai lovit, intreaba matern femeia de dincolo de gard, are obrazul sapat de riduri adanci, o basma cenusie si zdrentaroasa ii intregeste un chip trist, lutos; nu se mira de nimic, ma priveste totemic, peste timp si intamplari, n-am nimic, sunt sanatos, bine ca n-ai cazut in lac, ca e adanc si mocirlos, barbatul de langa ea se simte obligat sa-si marcheze prezenta, e curios, da’ de unde vii, de la Mihailesti, raspund la toata lumea, abia atunci realizez ca nu stiu unde am ajuns, dar unde sunt, in Cosmeni, imi spune gazda, privesc iarasi in jur, multa verdeata si liniste, gainile s-au potolit, se aude in curtea de alaturi bolborositul gutural al unui curcan, vantul inca tulbura linistea salcamilor, cosmarul de mai devreme imi pare acum doar un cosmar si atat, e atata pace aici, dincolo de gardul din spatele gradinii unduieste odihnitor stuful lacului, e tare frumos aici la dumneavoastra, da, accepta el egal, da’ e tare rau cand ploua, e noroi mult…

Scot telefonul, e mort, nu am semnal, il pun la loc, in acel moment incep sa simt o jena la piciorul drept, o senzatie de durere usoara, difuza la genunchi, imediat parca si glezna incepe sa pulseze usor. Desfac fermoarul combinezonului, palpez cu atentie incheieturile, nu vad nimic care sa ma ingrijoreze. Nea Luca, caci asa il cheama pe batranel, imi spune ca sunt doar doua masini in sat, una a lui, cu discul de ambreiaj spart, cealalta a cumnatului sau, care e plecat la Bucuresti pana maine. Nu-mi ramane decat sa plec la drum, nea Luca ma sfatuieste: trebuie sa tii drumul pe marginea baltii, asta e balta Falciu, mergi pana in Falciu, de acolo mai ai 7 km pana in Mihailesti.

Ma blestem ca nu mi-am luat sacul parapantei, nea Luca imi da o sfoara cu care o leg bine, scot paramotorul la poarta, imi leg casca de o chinga, cagula mi-o pun pe cap in chip de fes. Sunt gata de drum, ii strang mana mosului, il privesc in ochi, are ochi blanzi, usor miopi, mana lui e ca un vreasc uscat, nici calda nici rece dar aspra, este mana unui om impacat cu aceasta lume, ce-o da Domnul mai departe, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, unchiule, mergi sanatos si ai grija, tata, ca viata i-o ata asa subtire…

Am pornit la drum, cocosat de paramotor, cu aripa in brate. Drumul denivelat de fagase adanci, noroite pe alocuri imi ingreuneaza mersul. Se insereaza. Ceasul arata 19.50; am de mers; din cand in cand scot telefonul, verific semnalul, nimic. Ies destul de repede din sat, satul e mic, ramane in urma, cateva luminite aprinse cu zgarcenie clipesc deja departe inapoia mea. In dreapta luceste feeric oglinda baltii, curios, nu se aude nici o broasca, malul e presarat cu tufe bogate si stuf, stuful fosneste metalic, in stanga se intinde campul, tot mai intunecat, pe el goneste neregulat vantul noptii. Arar, cate o pasare ratacita luneca in zbor frant catre cuib. Caini hamaie ca o parere undeva, departe.

Merg deja de o jumatate de ora, au inceput sa ma doara genunchiul si glezna, imi simt piciorul umflat, palpez, deja se simte o umflatura sub genunchi, pare sa fie o entorsa, sa nu ma opresc, cata vreme merg e ok, daca ma opresc nu voi mai putea merge. Paramotorul e greu, fiecare pas imi infige chingile in carne, nu mai sunt late, sunt sarme taioase ce apasa carnea. In brate, voalura aluneca din maini, e voluminoasa, bratele dor. Sufar cumplit de sete, acum realizez, si sunt ud leoarca de transpiratie, combinezonul e umed si rece.

S-a lasat noaptea. Desi nu e luna, se vede inca destul de bine, dara albicioasa a drumului se distinge clar in peisajul baltii. Piciorul doare, incerc sa calc apasat pe el, trebuie tinut cald, nu-l pot cruta, la fiecare pas ma crispez. Telefonul, am semnal, sun acasa, imi asigur sotia ca am aterizat cu bine dar sunt undeva departe, va dura putin pana ajung acasa, ma cearta nemultumita de aceasta schimbare de program, se racesc cartofii prajiti, la dracu’ cu cartofii prajiti, ma gandesc eu amuzat, nu-i nimic, ii voi manca reci, il sun apoi pe Ion, imi raspunde sotia lui, sotiile care raspund la telefon, sunt oaze de pace si limpede asezare, ii spun unde sunt cu aproximatie, Ion a plecat dupa mine, convenim sa tin drumul pe langa balta.

Multumit si bine dispus, inchid telefonul si il asigur in buzunar. Mi se pare ca aud zgomote in jur, vreun iepure deranjat de prezenta mea, imediat aud in stanga un marait gros, agresiv, ma opresc, izbucneste langa mine un latrat violent, o pereche de ochi rotunzi lucesc rosiatic in intuneric, imediat apare in fata mea alta pereche de ochi lucitori, in spate a treia, sunt ca niste margele vii in bezna, maraie si latra cu inversunare, se incurajeaza unul pe altul, se apropie pas cu pas. Imi dau ocol, nu au teama, insa deocamdata sunt prudenti. Sunt trei caini mari, le disting contururile incerte, au cefe groase, zbarlite, clantane din dinti si-mi dau tircoale, par salbaticiti, apropierea primejdiei imi zbarleste si mie parul pe tample. Strig la ei, vocea mea se vrea fioroasa dar suna ridicol, dulaii sunt surzi. Vad un tufis des in dreapta, ma indrept spre el, in acel moment unul dintre caini ma ataca, mai degraba il simt, ma feresc si lovesc circular cu piciorul drept, m-am sprijinit pe cel stang, care e sanatos, nu-l ating, ma dezechilibrez si sunt gata sa cad, transpir instantaneu din cauza efortului, cainele se retrage, din doi pasi ma asez cu spatele la tufis, am uitat de povara din spate, ma lovesc puternic de pamant, pun aripa in spatele meu, intr-o secunda paramotorul a ajuns scut; o clipa atacatorii sunt nedumeriti, castig timp, bajbai dupa casca, mi-o pun, cel mai apropiat ataca in tacere, se izbeste de cadrul metalic, chelalaie scurt si se retrage, n-am avut timp sa schitez nici o miscare, robinetul, pipai manerul de pornire, punctul mort, trag cu putere, motorul s-a racit, bolboroseste scurt dar nu porneste, pompez putina benzina, inca o data, n-a luat-o, unul dintre ei isi face loc incet prin tufis, e undeva in spatele meu, in aceeasi clipa vad pe drumul albicios cateva pete mici, inchise la culoare, nu inteleg, scheunaturi subtiri ma lamuresc, sunt pui, cel putin patru, au iesit sa manance, nu vreau sa fiu masa nimanui, trag iarasi de maner, cu inversunare, stranuta scurt, nu vrea, o data si inca o data, sunt atent, lovitura in bot cu ambele picioare lipite il da de-a berbeleacul pe cel de-al doilea, se ridica iute si se aseaza pe coada, nu scoate nici un sunet; sudoarea imi curge in ochi, ustura, am obosit, cel din spatele meu isi face loc in tacere, fosneste tufisul, cainele se strecoara centimetru cu centimetru catre mine…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Paramotor și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s