S-a apucat de paramotor la 90 de ani

Această prezentare necesită JavaScript.

Pilot paramotor: CIPRIAN HURLUP

Braşoveanca Adina Müntz şi-a sărbătorit ziua de naştere zburând cu motoparapanta, la 1.500 de metri altitudine. Nanogenara Adina Müntz din Braşov are pasiunile unei tinere excentrice: se plimbă cu motocicleta, stă ore întregi pe net şi, mai nou, zboară cu motoparapanta.

La cei 90 de ani proaspăt împliniţi, Adina Müntz este un model de urmat pentru persoanele de toate vârstele. Braşoveanca demonstrează că viaţa trebuie trăită la maximum, astfel că profită din plin de fiecare zi pe care o are la dispoziţie. Femeia îi uimeşte pe toţi prin curajul şi pofta de viaţă de care dă dovadă. Tocmai de aceea, la împlinirea vârstei de 90 de ani, copiii şi nepoţii i-au făcut un cadou care poate părea puţin cam excentric, dar care i se potriveşte ca o mănuşă: un zbor cu motoparapanta.

Ideea i-a venit lui Alex, nepotul Adinei Müntz, cel care nu a vrut altceva decât să-i îndeplinească dorinţa bunicii. „De mult timp ne spune că vrea să se dea cu parapanta, să facă bungee-jumping, numai că realizează şi ea că nu mai are vârsta adecvată pentru aşa ceva. Astfel, am ales o variantă mai sigură pentru ea: motoparapanta”, povesteşte Alex.

Nanogenara Adina Müntz a ascultat cu atenţie indicaţiile instructorului de zbor
Luată prin surprindere de cadou, femeia nu a stat pe gânduri şi s-a urcat rapid în motoparapantă, ascultând atent indicaţiile instructorului, care a şi însoţit-o. După un zbor de aproape o jumătate de oră, la o altitudine maximă de 1.500 de metri, Adina Müntz a revenit la sol şi mai plină de viaţă. „Am trăit un sentiment extraordinar, nu-mi imaginam niciodată că este atât de frumos să zbori cu o motoparapantă. Nu mi-a fost frică deloc. Aş repeta experienţa de încă o sută de ori. Priveliştea a fost magnifică. M-am simţit ca la 20 de ani. Chiar l-am rugat pe pilot să zburăm cât mai sus posibil. Mi-aş dori să ajung cu motoparapanta în Sardinia, la nepoata mea”.

 

Sursa: http://www.adevarul.ro/life/viata/La_90_de_ani-a_zburat_cu_motoparapanta_0_514748944.html

Acest articol a fost publicat în Paramotor și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu