Aniversare

Autor: Sorin STAN

Această prezentare necesită JavaScript.

Campul musteste de apa. Calcam stangaci in zona de parcare, numai balti si noroi, nazuind sa ajungem pe un loc uscat . Trecem pe langa Dragos, mananca cu pofta dintr-un pachetel, pe capota papucului sau.

Salut, ce faci, salut, uite mananc in oras, ne raspunde, ochii ii mijesc a ras, tocmai a terminat, isi bate palmele gospodareste, se apuca sa stranga resturile, in jurul sau trei caini cu ochi lucitori de foame isi agita cu speranta cozile.

Incepem sa descarcam dubita: triciclul, protectia elicei, rotile, acumulatori, scule,  bidoane cu ulei de doi timpi si canistre cu benzina, aripa, casti, maneca de vint. Privesc cu interes triciclul, seamana cu cel de anul trecut, acelasi motor, insa asta are elice tripala, din plastic, cu butucul frezat pretentios din blocuri de dural…

Caram totul dincolo de bornele metalice, vopsite alb-rosu ce delimiteaza parcarea de campul de zbor; plescaie elastic solul untos sub pasii nostri, trecem de AN-2-urile aflate in hibernare; incepem sa asamblam aparatul de zbor: bolturi, sigurante din otel de arc, stifturi din otel aliat, toate zid intre fiinta si nefiinta, se aseaza unde trebuie lovite cu muchia palmei, metalul este rece, afara e frig, degetele amortesc si dor strivite de metal.

Galgaie combustibilul rosiatic, se imprastie iute mirosul de benzina, il tragem cu nesat in piept. George si Mihai vor zbura azi in premiera cu motoparapanta, sunt nervosi, un usor tremur al mainilor ii tradeaza cand monteaza triciclul, vocile cu inflexiuni sparte le tradeaza deasemeni emotia. Ma gandesc ca s-a facut exact un an de la patania cu elicea. Sper sa nu reeditez performanta de atunci.

Contact, clantane de doua ori scurt demarorul, elicea zvacneste, esapamentul brun se zgaltaie si vomita carlionti vineti de fum, se sparge in tandari ascutite linistea aerodromului, incalzit bine motorul isi drege vocea intr-un zumzet egal si limpede. Ionut se aseaza in ham si tureaza, se infioara balta din spate, se urnesc rotile bombate si salta peste denivelarile campului, parca-I Mad Max, comenteaza cineva, nechezam fericiti, deja adrenalina se amesteca cu sange in venele noastre, il urmam incarcati cu bagaje. Ionut e concentrat, asculta cu luare-aminte sunetul, variaza atent acceleratia; fara aripa de deasupra alcatuirea asta pe trei roti e golita de sens, ca o vietate fara cap, se misca grotesc si ireal catre punctul de zbor, hotarat de noi alaturi de groapa cu nisip a parasutistilor.

Peste el se suprapune alt sunet, mai gros, poruncitor, ma intorc, pe platforma din fata hangarului Dragos incalzeste motorul deltaplanului sau, il urneste, ruleaza agale pe camp, catre pista, se asigura stanga-dreapta, capul cu casca integrala iesind din alveola aerodinamica a aparatului de zbor il face sa semene cu o insecta monstruoasa ce-si cauta prada, leagana usor bara de comanda, carena galbena a rotii din stanga e manjita de noroi, ma uit la maneca de vint, flutura gatuita spre vest, s-a aliniat, tureaza, rulaj scurt, s-a desprins, indulceste incidenta, palier lung, in urma lui se destrama un fuior cenusiu, ia apoi inaltime abrupt, impins de elicea tripala. Curand ramane punct mic la orizont, se topeste tremurat in pacla usoara a zilei…

Iata si aripa, o intindem, o descurcam, clantane carabinele de cuplare la triciclu, cineva umbla la soc, motorul se zgaltaie intr-un relanti ragusit, sincopat.

Se echipeaza Mihai, e cam palid, soarbe sfaturi si indicatii, gata, nu, stai asa, un Zephir a iesit din hangar, defileaza pe langa noi, pilot si pasager umar la umar, isi scutura aripile-i boante, ok, impartim cerul si cu el, fiecare are zona sa de zbor bine delimitata de repere terestre, din aer ele devin insa al naibii de relative, trebuie sa fim foarte atenti.

In fine putem decola, gaz, tipa Adi, urla motorul, arde furios benzina in maruntaiele fierbinti, aripa se zbate, centrul e in turbulenta elicei, o ajutam din lateral, se ridica, da-i, Ionut accelereaza, aripa aluneca parsiv intr-o parte, ratare…

Inca o data si inca o data, abia a patra oara reuseste desprinderea, pe o roata si cu balans mare, urca abrupt, motorul da tot ce poate, noi ceilalti suntem secatuiti de efort.

E destul de frig, cel decolat face prudent ture de pista, nu indrazneste sa se departeze, il simt cu inima cat puricele, terorizat de masinaria nemiloasa, in acelasi timp cu ochii roata dupa Zephir si dupa motodelta.

Se intoarce Dragos, aterizeaza langa noi, derapeaza usor triciclul, jerbele de apa aruncate de roti sunt tocate fin de suflul elicei, nu-i vad ochii sub vizorul fumuriu, imi face semn, bate cu palma imnanusata in cochilia de fibra lustruita, un pic surprins ma indrept spre el cu pasi mari, imi pun din mers cagula si manusile, imi ajustez casca. Mai sughita o data motorul si incremeneste elicea, Dragos se da jos, pregateste locul din spate, privirea imi cade pe containerul parasutei balistice, sta cuminte, ancorat sub motor, da senzatie de liniste, ma urc, imi strecor cu greutate picioarele in spatiul ingust, printre pirghii si cabluri, nu e prea confortabil, ce-are a face, centura? Nu-i nevoie, da din mana Dragos, ridic din umeri, ma asez mai bine, imi pregatesc aparatul foto, il tin bine sa nu-l scap sus, senzatie neplacuta, ce e, a, da, constientizez, nu simt apasare ocrotitoare de chingi sau centuri, asta iti da siguranta, o anume certitudine, e aproape o legatura vie intre tine si aparatul ce te poarta, da’ daca Dragos zice ca nu-i nevoie….

Se urca si el, stau mai sus, genunchii mei sunt la nivelul omoplatilor pilotului, sunt bine fixat, inteleg de ce nu e nevoie de centuri; vad aparatele de bord dar nu disting indicatiile, Dragos apasa butonul de pornire, se dezlantuie rotund in spatele nostru cei patru cilindri, balanseaza usor  bara de comanda, gaz, ne urnim, in 20 de metri ne-am desprins, palier lung la un metru de iarba mocirloasa, urcam apoi in sandela, motorul urla salbatic in spatele meu, privesc lateral, roata se invarte usor, se departeaza pamantul galbui si se rastoarna, suntem in viraj, balanseaza usor nacela sub noi, Dragos stabilizeaza cam la 300 metri, ne indreptam spre vest, soarele e vapaie, se scurge neputincios, ca un galbenus spart, in luciul lacului Mihailesti, ard cu flacari portocalii apele lacului, sasaie usor aerul filtrat de cagula mea, trasa pana sub ochi.

E minunata senzatia de libertate pe care ti-o da zborul in aceasta pozitie, ne imbaiem in aerul curat al apusului, Dragos tine bara cu trei degete, privesc in jur, toata zona sclipeste orbitor, e numai apa peste tot, trag poze, viraj strans dar bine centrat, nu alunec din locasul meu, sunt doar presat in alveola de fibra de sticla.

Degajeaza, ne intoarcem in vecinatatea aerodromului, la nord, ne incrucisam cu motopara, e mai jos decit noi, abia se taraie, o ocolim cu grija, remuu-ul nostru ar putea-o inchide, luam iarasi inaltime, foarte abrupt, motorul in plin, tintuiesc cerul cu genunchii, suntem aproape de verticala, Dragos reduce brusc gazele, nu mai aud motorul, doar fasaitul aerului, pierdem viteza, aparatul sovaie, gata resursa, o fractiune de secunda ramanem nemiscati, cadem apoi pe spate si ne rasturnam greoi pe o parte, senzatia de cadere pe spate imi ariceste parul, e o spaima cumplita si dulce, fasii de cer se amesteca cu brazde negre, imi fuge pielea de pe obraji, ma incordez, ne stabilizam intr-un picaj abrupt ce imi stoarce stomacul, Dragos da gaz, vajaitul aerului despicat e totusi mai puternic decat sunetul motorului, trag poze, habar n-am ce prind in obiectiv, bara fuge intr-o parte si ne insurubam demential spre pamintul mocirlos, cerul nu mai e albastru, pamantul nu mai e negru, in jur este doar un fluid gri deschis, de consistenta molateca in care noi ne invartejim, trupul meu se opune disolutiei, muschii sunt ghem, respir adanc, sacadat, doare incordarea aceasta, imi tin cu greutate bratele adunate pe langa corp, apas semiconstient butonul aparatului foto, ma desfat cu dulcea suferinta, am ochii grei si paclosi, fixez privirea pe coltul aripii stangi, zgaraie gelatina inaltului spre inapoi fara a lasa urme, intr-un tarziu incepe sa se recompuna cerul, se aduna si moleculele pamantului laolalta, acesta prinde consistenta, ne apropiem, tot mai mult, cu miscari precise Dragos scoate apoi aparatul din vrie, gaz, pamantul vine drept spre noi, aluneca suplu spre inapoi, iesirea din picaj imi lungeste muschii fetei, mandibula e de plumb, o boare cetoasa imi trece scurt prin ochi…

Un ultim viraj, Zephirul e si el in tur de pista, alearga nebuna iarba sub noi, rotile, zgaltaiala aterizarii pe camp, oprim, tace motorul, suiera usor ultimii stropi de benzina arsi in cilindri,  am intepenit, stau cateva clipe nemiscat, mi-e greu sa ma smulg din starea asta de bine, cobor cu greu, Dragos isi scoate casca, ii lucesc ochii, batem palma ca sportivii, a fost minunat, recunosc cu evlavie, a fost apropiere de Dumnezeu si de intelegerea cea adevarata a vietii…

Ma striga Adi, motopara ma asteapta, hai ca tu ai mai ramas, n-am timp sa ma dezmortesc, intru in seleta, clanc, carabine, comenzile parapantei, comanda motorului, butonul rosu al demarorului, sunetul motorului imi pare acum soptit, accelerez, voalura e sus, gaz la maxim, ultima corectie din roata de bot, sub mine cercul de nisip al parasutistilor se rastoarna ca un ban obosit sa se mai rostogoleasca, raman in urcare, viraj, iar viraj, reduc complet motorul, aripa cade, franez, la 10 de metri de sol eliberez franele si accelerez, se apropie pamantul vertiginos, mai dau gaz, am viteza mare, ating elegant pamantul cu toate rotile deodata, mai rulez putin, deja dau gaz pentru desprindere, o brazda se ridica arata in fata mea, vad roata de bot cum se infige acolo si se da peste cap cu suportul ei cu tot, ceva ma loveste peste piciorul stang, am relaxat involuntar maneta de gaze, ma ridic la verticala cu lonjeronul central infipt in pamant, apoi ma rastorn greoi pe o parte. Tai contactul, ma gandesc la incendiu, nu se intampla nimic, desfac chingile si ies din seleta, repun triciclul pe roti, supararea este mare: roata de bot a nimerit intr-o groapa, iar carligul de remorcare a triciclului, foarte lung si proeminent, s-a infipt in pamant si a functionat ca un plug; partea din fata a triciclului s-a deformat, roata de bot este pozitionata nefiresc, furca este contorsionata. Adi se amuza copios, gata, iar a incheiat Stan zborul, imi pare rau, pagubele nu sunt mari, doar ca acum nu mai putem zbura. Imi va lua doua zile sa repar triciclul, fara blestematul de ochi de remorcare de data asta…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Paramotor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s