Chimia dependenţei de zbor

Autor: Ionuţ RITEŞ

 

Sursa: Youtube

Zburăm de plăcere sau zburăm din dependenţă? De ce ne schimbă zborul dispoziţia?

Sunt întrebări la care încerc de ceva vreme să le găsesc răspunsul.

În diferite articole găsesc texte asemănătoare: “ATENŢIE: Zborul provoacă dependenţă”, ”zborul oferă senzaţia de lin, de plutire, de puritate”, “zborul – tratament pentru sinucigaşi”, “zborul – tratament al monotoniei”, “zborul ca drog”, “microbul zborului”, “zborul vă schimbă dispoziţia” etc. Am mai auzit şi expresii de genul “numai paraşutiştii ştiu de ce păsările cântă”.

Aşadar, ceva este la mijloc. Dar ce este? E zborul diferit de altă dependenţă?

Evident, ca orice activitate care ne supune unui grad mare de risc, creierul, ca recompensă pentru ceva care îi place, eliberează drogul natural numit dopamină, substanţă care se găseşte de altfel şi în anumite droguri ilegale. Aceasta funcţionează în tandem cu alte substanţe din creier numite  opioide, care dau stări de bucurie şi de plăcere.

Ce este dopamina? Este un neurotransmiţător, ce seamănă cu adrenalina, este o substanţă ce transmite semnalele neuronale şi este sintetizată din aminoacizi în creier. Dopamina este responsabilă de plăceri şi vicii. O fi zborul un viciu? Funcţiile sale includ roluri în motivaţie, recompensare etc. Dopamina are o viaţă foarte scurtă în creier. În timp, “nevoia” de dopamină devine din ce în ce mai acută.

Ce face zborul? Sporeşte cu mult cantitatea de dopamină eliberată în mod natural de creier, oferind senzaţii de neuitat. De aici starea de euforie, extaz şi excitaţie, dar şi de dependenţă, care se poate instala încă de la primele zboruri.

Cu toate acestea, cantitatea de dopamină devine insuficientă şi trebuie sporită. Cum mărim cantitatea de drog? Simplu: întindem coarda…până aproape de rupere…Acei oameni, care îşi forţează propriile limite spre obţinerea de satisfacţii, ajung campioni. Şi toti zic felicitări, doar ochiul de specialist, format, sesizează un dependent în carne şi oase. Dacă un dependent de droguri ajunge jalnic, în cazul de faţă, zburătorul „riscă” să ajungă un personaj de istoria aviaţiei.

Când un paraşutist este exclus din ordinul de misiune ori nu este lăsat să zboare din varii motive, supărarea celui în cauză este mare, foarte mare. Mai degrabă uită o bătaie decât faptul că a fost lăsat jos din avion. Pedeapsă mai mare nu există. De ce? Pentru că este oprit să-şi ia porţia de …“drog”. De accea sunt rare cazurile în care locul din avion este cedat altui paraşutist de bună voie. O stare de supărare profundă s-a constatat şi în rândul piloţilor care s-au despărţit de manşă, din motive care nu au ţinut de voinţa lor.

Îmi aduc aminte de tatăl unui paraşutist care încerca să-şi oprească fiul de la zbor pe motiv că nu are nimic de câştigat. Răspunsul paraşutistului, tată, nu câştig nimic, dar sunt fericit, l-a convins să-şi lase copilul să urce mai departe în avion. A ajuns un bun paraşutist!

Ce trebuie făcut să fii fericit veşnic? Normal, să zbori veşnic! După aterizare parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, totul revine la normal şi monotonia se instalează. După care omul se binedispune doar la auzul câtorva cuvinte simple, de genul “mergem la zbor”!

Întrebarea ce urmează e firească: Câţi dintre zburători sunt conştienţi că dorinţa lor de a zbura vine din interiorul lor şi că dorinţa depăşeşte raţiunea? Probabil cei mai mulţi nu şi-au pus acest gen de întrebare. Şi asta pentru că, spre deosebire de droguri, jocuri de noroc şi alimente gustoase – toate provocatoare de dependenţă, în cazul zborului, nu avem efecte secundare.

Dacă în cazul nicotinei, heroinei, cocainei, alcoolului, cafeinei, marijuanei, dependenţa este direct proporţională cu intoxicarea, spre fericirea noastră, a zburătorilor, intoxicarea este zero.

Dacă repeţi zborul, este clar că “microbul” te-a prins şi, ca mulţi alţii, vei avea o dependenţă în plus. Însă nu una nocivă. Dimpotrivă!

Drogul zborului este unul foarte puternic, care aproape că nimiceşte instinctul de conservare, aspect constatat din proprie experienţă.

Din acest motiv întâlneşti pe aerodrom persone trecute de 70 ani, pe care, când le priveşti, te întrebi: de ce nu umblă prin parc cu nepoţii lor de mână? Acum ştim. Fostul preşedinte al Statelor Unite George H.W. Bush, trecut de 85 de ani, îşi serbează regulat ziua de naştere printr-o lansare cu paraşuta.

Concluzia e clară: cu cât nevoia de dopamină creşte, creşte şi nevoia de a o produce. Creierul asociază anumite activităţi cu plăcerea, cu îndemnul de a repeta acea plăcere. De aceea, trebuie să zburăm iar şi iar…

Tot ce favorizează eliberarea dopaminei din creier, numite de americani “dope”, este drog, şi să nu credeţi că lucrurile stau diferit în cazul de faţă.

Până când asociaţiile antidrog nu ajung la concluzia că zborul (ca şi râsul – efectul râsului favorizează, de asemenea, eliberarea dopaminei) este drog periculos şi până când zborul va fi inclus pe “lista substanţelor (activităţilor) interzise”…să zburăm!

Şi îmi vin în minte cuvintele soţiei mele, “voi zburătorii sunteţi nişte drogaţi, natural şi fără efecte secundare, adevărat…dar tot drogaţi, nişte drogaţi frumoşi”.

Desigur, sunt mult mai multe lucruri de spus…

Această prezentare necesită JavaScript.

Părerea specialistului Elena COZMA, psiholog

www.cabinetdepsihoterapie.ro

În majoritatea adicţiilor se creează dependenţa atât de substanţă la nivel celular, cât şi de alte elemente specifice tipului de adicţie. Astfel, în adicţia de tutun se creează atât dependenţa de nicotină, de rolul social pe care fumatul îl joacă (motiv de relaţionare cu ceilalţi, obicei comun), cât şi de efect anxiolitic (de relaxare); în cea de droguri, pe lângă dependenţa de substanţă la nivel celular, se creează şi adicţia de starea de atotputernicie, euforie, dărâmarea limitelor autoimpuse sau a normelor sociale; în cea de jocuri de noroc se creează dependenţa atât de starea de exaltare generată de iluzia unui potenţial câştig, care ar rezolva toate problemele financiare, dar şi de sunetele şi luminile specifice unui asemenea loc (luminile colorate, semnalele sonore ale maşinăriilor).

În dependenţa de zbor, probabil că pe lângă sporirea secreţiei de hormoni ai fericirii, generată de exaltarea emoţiilor, se creează şi o dependenţă de senzaţia unică de zbor şi libertate, de străpungere a barierelor sociale.  Acolo sus poţi fi tu însuţi, trăind o senzaţie unică, descrisă atât de colorat de fiecare experimentator în parte.

Aşa cum spunea şi Ionuţ mai sus, în cazul sportivilor de performanţă, activitatea fizică susţinută şi controlată aduce, dincolo de beneficiile de ordin fizic, stări pozitive de bună dispoziţie, echilibru psihic şi încredere în sine.

Aşadar, cu siguranţă orice activitate care aduce bună dispoziţie, echilibru şi relaxare este binevenită, cu condiţia practicării ei cu moderaţie.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Paramotor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Chimia dependenţei de zbor

  1. Arnold Dusu zice:

    E suma tuturor placerilor/trairilor de npo muritorii de rand.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s