Aterizare fortata

Autor: Sorin STAN

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Opresc masina langa celelalte, parcate la marginea campului de zbor si cobor;

Ziua este frumoasa si linistita, maneca de vant falfaie usor pe directia S-V, hangarul, are usile ferecate, in planul indepartat, napadite de balarii, lucesc stins fuselaje si aripi descarnate. Ne indreptam catre punctul de zbor, trecem pe langa trei AN-2-uri ce picotesc perfect aliniate, zdravan ancorate la sol cu cabluri de otel.

In mijlocul campului, cracanat, Adi semnalizeaza cu gesturi largi catre motoparapanta care vine la aterizare cu motorul turat usor. Nu stiu cine e pilotul, chipul ii este ascuns de casca integrala, flutura mana cu comanda cu tot, triciclul coboara usor oblic, spre dreapta, probabil e cuplul motor, cativa metri inca, cand cred ca taie gazele accelereaza, motorul urla, un bont zdravan cu rotile balon si aparatul urca iarasi, abrupt, touch-and-go, tipa Adi la mine peste zgomotul Rotaxului, mi-a vazut mirarea pe chip, salut, salut, ce faci Junior, fiul meu ridica din umeri si isi arcuieste buzele, si eu pe aici, cu tati, spune gestica lui, am ajuns langa grupul de privitori, aripa ia inaltime, pilotul zboara rasturnat pe spate, e misto, tati, zice baiatul meu cel mare, il privesc, ochii lui de cer urmaresc lacomi aparatul, cercul scanteietor al elicei trage oblic dupa sine aripa galbena, uriasa.

Mai face un tur si aterizeaza, pregateste-te, zice Adi, un fior imi grebleaza stomacul, adrenalina ma inunda dulce, stau asa cateva clipe si o simt cum imi spala venele, e desfatare, dar e si chin, imi pun cagula, casca si manusile, ochelarii; se aburesc imediat, asa ca ii dau jos, cu regret, sigur le voi simti lipsa sus. Adi imi explica, sunt numai ochi si urechi, caci zbor pentru prima data motorizat.

Minute de asteptare chinuitoare, Sergiu, caci el este la comenzi, ia ultimul viraj, se aseaza pe directie si pierde incet inaltime. Fileaza lung, aterizeaza nu departe de noi, taie motorul, flop-flop-flop mai face elicea si incremeneste in carena ei de metal si plasa protectoare, triciclul mai ruleaza citiva metri, se opreste, se surpa greoi aripa intr-o parte.

Mama, ce misto e! si ce frig e sus, se bucura Sergiu, iese anevoie din fragila alcatuire si isi scoate casca; isi freaca apoi mainile si tropaie urseste; ma apropii, Adi si inca cineva ma asista, alti doi sunt in spate, intind aripa si o aseaza pe directie. Ma strecor printre tuburile de otel inoxidabil ale triciclului si ma asez in seleta, este confortabila,  ajustez chingile, inchid carabinele, cineva imi pune in mana comenzile, in dreapta mai am doua comenzi, oprire motor  si maneta de gaze, sprijin talpile pe ghidonul rotii de bot, miroase iute a benzina, atentie, contact, striga Adi, cuplez contactul si accelerez usor, butonul de pornire e undeva langa roata  stanga, il gasesc bajbaind, apas, demarorul miorlaie, ma zgaltie ambielajul dat peste cap, falfaitul nesigur al elicei se topeste apoi in huruitul rotund al motorului, accelerez, mai mult, baietii tin bine triciclul, aripa trebuie ajutata sa urce, dau si mai mult gaz, ei tin chingile, triciclul se opinteste sa plece, sub mine simt vibratia usoara, linistitoare a motorului turat, privesc in sus, aripa e in presiune, penduleaza usor deasupra mea stanga-dreapta, e OK, da-i, tipa Adi la mine si in aceeasi clipa sar toti in laturi, accelerez, rotile topaie pe campul usor denivelat, gaz, simt ca ma fura dreapta, compensez din comenzi dar uit sa orientez roata de bot, aripa fuge in stanga, triciclul o ia la dreapta, corectez rapid dar cam mult, acum e invers, aripa e in dreapta si triciclul a fugit spre stanga, roata stanga e deja in aer, ma aplec periculos spre dreapta, simt carburantul plescaind in rezervorul de plastic asezat sub motor, campul se rastoarna sub mine, am presat maneta de gaze pana la fund, rulez asa inclinat poate inca 10 metri, ma desprind in sfarsit, oblic, pendulez stanga-dreapta cu amplitudine foarte mare, nici nu respir, lucrez febril din comenzi si pastrez gazele la maxim, motorul urla nebun, imi trebuie viteza, oscilatiile se mai amortizeaza, iau inaltime rasturnat pe spate, bestia de sub mine balanseaza al naibii de neplacut, o stapanesc cu greu, botul se tot duce spre dreapta, compensez inca timorat, altimetrul arata 100 metri, gata, respir usurat si reduc putin motorul, iarasi oscilatie data de cuplu, se intampla de fiecare data cand variez regimul de turatie, ma orientez, zbor de-a curmezisul aerodromului, catre soseaua Bucuresti-Alexandria, am depasit deja aerodromul, acum sub mine luceste proaspat aratura toamnei.

 Virez dreapta, raspunde greu, ma fura in continuare, o trimerez cu mare greutate, abia ajung la ochetii de reglare, lucrez apoi din acceleratie. Incep sa ma obisnuiesc, nu e chiar asa de rau, ma asez mai bine si ma bucur de senzatii si priveliste, am 150 de metri, nici nu vreau mai mult, incep sa tai viraje largi, apoi stranse, accelerez si reduc motorul, bruschez atent comenzile sa vad cum raspunde, multumitor, ma atrage apoi inaltimea mica, cobor la relanti, zgomotul motorului este complet estompat de suierul aerului ce spala aripa, viteza de coborare este mare fara tractiune, la 10 metri de aratura dau gaze, inca mai cobor, zbor asa, la un metru de bolovanii untosi, lucrez foarte fin din motor si frane, concentrarea este maxima, sentimentul ca un stranut de motor ma amesteca cu aratura imi da o senzatie divina, ma desfat regeste cu libertatea pe care mi-o dau cei 24 CP ai motorului, parca incep sa simt masinaria, turatia motorului e furnicatura fina in buricele degetelor apasate pe parghia acceleratiei, gaz si viraj stanga, am urcat, sunt acum deasupra cazarmilor, parcul auto, se schimba garda, soldatii se uita la mine, le fac cu mana, imi raspund, virez spre mijlocul aerodromului sa incerc un touch-and-go, ochii mari in toate partile,ma asigur temeinic, nu mai este nimeni in aer.

Sunt pe directie, reduc progresiv gazele si trag franele, pe masura ce pierd viteza aparatul devine iarasi instabil, roata de bot balanseaza intre hangar si stana, pamantul se apropie vertiginos, atentie la iarba inalta ca rupi elicea, campul se apropie si se misca tot mai nervos sub mine, brusc s-a transformat intr-o mare agitata, 15, 10 metri, mai franez si accelerez puternic, zbor in palier cu viteza mica, pamantul s-a linistit acum, pierd usor inaltime, rotile din spate ating solul, gaze la maxim, ma desprind dupa cativa metri de rulaj zgaltait, viraj strans in urcare, pamantul e la 2 metri de umarul meu, imi place tot mai mult, agatat de chingi balansez usor, inca o intoarcere, vin iarasi pe directie, ma centrez,  pamantul oscileaza mai lin acum, sunt aproape, cu coada ochiului ii vad pe baieti, baietelul meu e printre ei, putin mai in spate, imi pare singur si stingher, ma inunda un val de caldura privindu-l, in clipa in care pun rotile realizez ca trebuia sa dau gaz, n-am facut-o, acum e tarziu, pun motorul la relanti si franez aripa, triciclul se opreste greoi, se naruie aripa in ea insasi; sunt destul de departe, Adi spumega, ai un motor in spate, de ce dracu nu-l folosesti, ne faci sa venim ca boii dupa tine, supararea lui e foc de paie, o da imediat pe glume.

Opresc motorul, e liniste, tot corpul ma furnica usor, obisnuit cu vibratia fragilei masinarii. Urmatorul se echipeaza, intre timp alimentam, rezervorul de plastic alb se umple 3 sferturi cu lichid galben ca un vin vechi, cu miros intepator.

Pleaca Dragos,  sigur, elegant, se vede mana facuta pe motodelta, face un tur de pista, se aude un pocnet metalic, la el s-a auzit, ba nu, dar unde sa se auda, nedumerire, ce-o fi fost, il urmarim cu atentie, zboara linistit, nimic anormal, ia cap Bucurestiul, se aseaza deasupra orizontului, scanteiaza usor discul elicei…

Mi-a venit iarasi randul, decolez de data asta scurt, in cinci metri m-am desprins, virez strans pe stanga, imi incrucisez picioarele sa ajut virajul, sub mine AN-2 urile parcate, cu huse verzi pe bot, spinarile lor de animale de povara, late, cauciucate, slalom printre stalpii despuiati de cabluri electrice, soproane vechi, aproape naruite in spatele hangarului, iau apoi inaltime cu cerul lipit de frunte, la 200 de metri reduc usor, otelul mat al lacului Mihailesti sub talpi, sub mine numai cenusiu si negru si kaki, aripa beton deasupra, motorul impinge egal in spate, ca niste sfori lucioase ma izbesc in fata si ma incolacesc fileurile de aer, iata universul meu, minunat, fugar, fragil, huruitor si limpede, ma uita Dumnezeu zburand asa, ma intorc intr-un tarziu cu parere de rau, ma dor bratele, pozitia lor nu e tocmai confortabila, reduc putin motorul, departe ghicesc campul de zbor cu acareturile mari, unde dormiteaza blande pasari de metal…

Zang! Se aude in spatele meu o lovitura, mi se pare un zgomot de metal lovit de metal. Ma incordez, reduc motorul si imi tin respiratia, astept sa simt vibratii sau smucituri puternice, buricul degetului aratator deja preseaza usor  butonul de oprire a motorului; ochii pe altimetru, 80m, privire circulara, zbor de-a lungul unui camp arat, nu simt nimic, aceeasi vibratie surda a motorului, ronraitul este acelasi, ce poate fi? Trec motorul prin diferite regimuri de turatie, asculta docil, nimic, ma linistesc, dar raman totusi la panda; ma chinuie un gand, ceva ma nelinisteste, de ce, poate ar fi bine sa aterizez acum – dar unde, e numai aratura sub mine – sa verific suruburi, prezoane si toate celelalte, stai linistit, bucura-te de zbor, totul e in ordine, imi spune sunetul rotund al Rotaxului, ma relaxez si ma asez mai bine in ham, totusi ceva ma nemultumeste, a aparut de niciunde o neliniste ce nu-mi da pace. Incerc sa nu ma gandesc, dau gaz si virez dreapta, am acum aerodromul intre ghete, motorul urla, urc inclinat pe spate, o minune, ce mai…

Ma apropii, reduc gazele, grupul e deja vizibil, voi trece in razmot la cativa metri de ei, ma asez pe directie, concentrare, deja disting fete, acestea se rotunjesc, semn ca se intorc spre mine, 30 metri, 20 metri, motorul la jumatate de putere, ii privesc si rad fericit, 10 metri, ce este, ce se int… vuietul isteric al motorului turat in gol, am senzatia de cadere libera, ma incordez si ma golesc de ganduri, o singura idee imi racaie dureros sub teasta, s-a rupt elicea, imi inchipui zgaltaielile cumplite, dar inchipuirea mea nu se prelungeste in realitate, nu-i asta, ce dracu, goneste pamantul spre mine, franez si accelerez, motorul urla si mai tare, degeaba, nu ma ajuta, intr-o fractiune de secunda vad maneca de vant si alinierea pe pista, har Domnului, sunt chiar pe directie, incordare, franez puternic si tai contactul, soc, rulez prelung in iarba galbuie, ma opresc, abia atunci aud strigatele celor din spate…

Cobor cu greutate din seleta, raman uluit, nu inteleg, am sentimental ca nu vad bine, nu mai am deloc elice iar din motor lipseste o bucata, tot nu inteleg, vine cineva cu reductorul in brate, e agatat de elicea zdrentuita, palele sunt mutilate, aschii groase ca niste degete descarnate, fire de iarba si noroi manjesc alcatuirea zdrobita.

Inspectam, ipoteze, ne lamurim in cele din urma: reductorul era prins de motor cu trei suruburi neasigurate, refacem filmul, primul a cedat la Dragos, celalalt la mine, deasupra araturii, celalalt nu a putut duce singur intreaga sarcina, a cedat tot la mine, acum…

Bine ca a fost doar atat, ne consolam noi in final, imortalizam in citeva poze patania, vrand-nevrand am inchis ziua de zbor, pe buze am gustul salciu al unui nemeritat sentiment de vinovatie…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Paramotor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Aterizare fortata

  1. Pingback: Zbor cu peripetii. Aterizare fortata cu paramotorul! - Pilot Magazin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s