Asul regăsit… DAN-VALENTIN VIZANTY

Autor: Dragos DOBRE

Asul Regasit 2011

Ana Maria Vizanty împreună cu Asociaţia „Aripi Româneşti”, cu sprijinul Camerei Deputaților prezintă expoziţia de fotografie comemorativă „Asul regăsit… DAN-VALENTIN VIZANTY”, expoziție ce omagiază un nume cunoscut şi respectat în trecut în aviaţie dar mai puţin cunoscut în zilele noastre: pilotul Dan-Valentin Vizanty, aflat la comanda Grupului 6 Vânătoare (IAR-80) în 1944.

Expoziţia omagială va putea fi vizitată în intervalul 30 mai – 10 iunie 2011, la Sala Constantin Brâncuși de la Palatul Parlamentului din Bucureşti, într-un spațiu special amenajat. Evenimentul este organizat cu sprijinul Camerei Deputaților iar vernisajul are loc luni, 30 mai 2011 la ora 13.00.

Expoziţia de fotografie din colecţii private are ca subiect viaţa şi cariera lui Dan-Valentin Vizanty și conține pe lângă fotografii și reproduceri ale articolelor din presa anilor ’40 despre Dan-Valentin Vizanty.

Dan-Valentin Vizanty (Botoşani, 09.02.1910 – Paris, 12.11.1992), pilot de vânătoare, comandant de escadrilă şi de grup cu gradul de lt. comandor aviator, a comandat Escadrila 43 Vânătoare PZL-11F între iunie 1941 şi august 1942, pentru ca de la 1 august 1943 până la 23 august 1944 să fie comandantul Grupului 6 Vânătoare (IAR-80) ce avea ca misiune apărarea Bucureştiului şi a zonei petroliere Ploieşti, în timpul bombardamentelor anglo-americane.
De la 23 august 1944 a comandat Grupurile 1 şi 6 Vânătoare pentru ca apoi, în cadrul Corpului Aerian Român să continue campania din vest (Transilvania, Ungaria, Cehoslovacia) la comanda Grupului de Vânătoare nr. 1 (de la 8 septembrie 1944 până în august 1945).
Pentru faptele sale, Dan-Valentin Vizanty primeşte Ordinul Mihai Viteazul acordat de Regele Mihai. Dupa instalarea regimului comunist, este marginalizat, pentru ca mai târziu să fie arestat pentru uneltire contra noului regim.
Expozitia „Asul regasit…DAN VALENTIN VIZANTY” 2011 deschide seria primelor expozitii cu tematica aviatica de la Palatul Parlamentului. In acest sens, Asociatia „Aripi Romanesti” doreste sa multumeasca pentru sprijinul acordat Secretarului General al Camerei Deputatilor: Gheorghe Barbu si Directorului General: Ilie Ivorschi.

Articolul a fost preluat de pe: http://www.aripiromanesti.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evenimente. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Asul regăsit… DAN-VALENTIN VIZANTY

  1. Pingback: Cupa Aurel Vlaicu la Paramotor – Deva 2011 - Pilot Magazin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s