Festivalul narciselor

Autor: Sorin STAN

Ramnicu-Valcea m-a impresionat prin curatenia exemplara. Urmatoarea surpriza placuta a fost  Targu Jiu, tinta mea de sfarsit de saptamana: un oras linistit, cochet si curat, unde Corado Pinchis ne astepta sa zburam impreuna peste campul cu narcise, si nu numai….

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: Adi Buzan

Sambata :

Dirijat cu multa grija de gazda noastra, Corado Pinchis, am ajuns pe campul de zbor, de fapt spinarea unui deal, modelata cu multa truda si transformata in aerodrom. Poarta numele regretatului Mugur Uta, remarcabil parasutist si pilot, plecat dintre noi acum doi ani, la mansa avionului sau.

Am privit neincrezator rodul muncii unui om pasionat pentru zbor.  L-am admirat si il respect pentru  efortul imens si pentru rezultate. Cu simplitate si generozitate ne-a pus tuturor la dispozitie un loc unde sa putem zbura, fiecare cu ce are “la indemana”. Vremea nu a fost tocmai prietenoasa. Pe mine unul, frigul diminetii m-a descurajat sa zbor. Am montat paramotorul si am ramas in asteptare, clantanind din dinti la relanti. Adi Buzan, imbracat lejer, probabil eschimos intr-o viata anterioara, a decolat cu tandemul si a animat atmosfera un pic prea linistita.

Pe masura ce se apropia amiaza se incalzea, insa vantul izbucnea in rafale tot mai violente, anuntand deopotriva declansari termice si apropierea unui front dinspre munti.

Fetelor (ah, acesti eficienti si dedicati copiloti) ar trebui sa le dedicam mereu un capitol aparte. Fie ca sunt sotii, surori sau iubite,  stau mereu cu ochii pe noi, zburatorii, grijulii ca niste closti, de multe ori cu emotia si  teama cuibarite statornic in stomac, dar mereu zambitoare si gata sa ajute, care atunci cand nu intind aripi sunt plecate dupa mititei la hypermarket, iar daca nu sunt acolo, cu siguranta ca au sosit déjà si intetesc focul sub gratare!

Bucuriile lor sunt o parte din bucuriile noastre: un zbor (daca se poate), o baie de soare (daca este), aerul curat (daca nu turam prea mult motoarele in preajma lor). Suprema lor satisfactie este sa ne vada pe toti veseli si intregi, la sfarsitul unei  zile de zbor. Iar bucuria de fi impreuna, cei care au drept  pasiune comuna zborul, este a tuturor si ne cheama mereu pe campurile de zbor.

Cu ochii pe cer, in asteptarea altor musafiri, s-a apropiat pranzul, in timp ce dinspre  discul sfaraitor  se degajau efluvii ametitoate de fripturi.  Au pus rotile doua avioane, au facut cateva zboruri cu putinii privitori doritori de emotii la acea ora, dupa care ne-am asezat pe iarba si ne-am bucurat impreuna de bunatatile gratarite cu pricepere de echipa de voluntari. Glume, voie buna, aer curat, atmosfera de sfarsit de saptamana. Zaibarul cu miros dumnezeiesc  ne-a facut parsiv cu ochiul din pet-uri pantecoase de doi litri, am rezistat oftand, asa e in viata asta, nu le poti avea pe toate. Poate in urmatoarea  va fi altfel…

Dinspre munti  batea o boare rece, iar deasupra noastra albastrul se transforma incet-incet intr-un cheag cenusiu de nori. Parca s-a mai linistit vantul, il pandeam cu totii, gata, hai sa zburam, incepem sa ne precipitam catre aparate, in acea clipa se formeaza chiar in centrul aerodromului un drac de praf care traverseaza cu rautate pista pe diagonala si ne umple ochii si narile cu  pulberea fina, alba, aspirata de pe terenul inca  sarac in iarba. Ne trece pe data cheful de decolare, practicam mai departe “parawaiting” cu speranta  ca totusi apropierea  frontului ne va oferi o fereastra de zbor.

Intre timp, colegii terestri  care practicau la baza aerodromului  cursele off-road au avut grija sa ne scaldam in praf ca vrabiile, traversand cu nonsalanta, neobositi,  pista, forjand fara mila ciudatele lor masini facute din te-miri-ce. Ca sa fiu sincer, tot datorita lor n-a mai fost nevoie sa pun sare pe mititei, ori se stie ca sarea in exces  dauneaza grav sanatatii. Asa ca despre ei, numai de bine.

Vantul este in sfarsit rezonabil,  agitatie, se umple campul de culori, aripi intinse, motoare de spate si trike-uri  incep sa zumzaie, nerabdatoare ca si noi sa zboare. Am decolat si am pus cap compas pe campul cu narcise despre care am auzit povestindu-se atat de mult. Cred ca turbulenta ne-a ajutat tuturor la digestie, am ajuns  scuturat  bine deasupra  campului cu narcise, nu se poate explica, trebuie sa vezi ca sa intelegi fenomenul, o intindere imensa unde florile stau umar la umar si zambesc cerului, am redus motorul si am coborat la 5 metri de covorul frematator,  pe camp erau doua femei si mai multi copii, cu totii culegeau flori, mi-au fluturat manutele si au ras cu dinti albi catre mine,  erau fericiti si luminosi acei copii, aveau bratele grele de flori, m-a fericit imaginea de lume  de basm, apoi mi-a inundat deodata narile mireasma incredibil de suava a narciselor, am trecut inca odata si inca odata peste campul cu flori, nu ma mai saturam, am degajat in cele din urma cu parere de rau, inca mai am in nari frumusetea acelor flori…

Scutura tot mai tare, m-am intors pe aerodrom, am zburat acolo ca niste bondari nauciti de lumina, impartind in buna pace campul cu avioanele, elicele noastre au starnit si ele nori grei de praf,  in cele din urma vantul s-a intarit peste limita acceptabilului, am aterizat multumiti si intelepti ca a fost si atata, am strans echipamentul de zbor inghitind nori grei de praf starnit de furtuna, ziua de zbor se incheia fara drept de apel. Catre sfarsitul zilei isi anunta sosirea al treilea avion, pilotat de Costin Gavrilescu, care pune rotile pe un vaj in toata regula. Ancoram bine toate zburatoarele ramase in camp si plecam catre oras.

Seara, la “7 Pacate”, s-au derulat povesti si povestiri, zburatorii sunt mai putin inventivi decat pescarii, iar povestile lor sunt nepretuite, pentru ca mereu afli ceva nou despre zbor si despre cei de langa tine, adica tot despre zbor…

Duminica:

Frigul si mai taios, muntii aveau caciuli proaspete de zapada, respirau rece si curat catre noi, vantul batea si mai dusmanos ca in ziua precedenta, buletinul meteo nu era deloc incurajator. Cand  ajung pe aerodrom, suparare mare, lumea morocanoasa. Ce s-a intamplat? Belea! Costin a pierdut roata dreapta cu o bucata de jamba, rupta la un touch-and –go, a nimerit un damb, sau o groapa, naiba stie! Are si pasager, un parapantist doritor de emotii cu motor. Le-a avut! Au decis sa aterizeze pe Craiova, unde exista pista  neteda si asistenta. Nici vremea nu promite ceva bun, ne-am cam dezumflat, hotaram sa ne mutam pe Craiova, la Balta Verde, unde speram ca avionul avariat va ateriza cu bine si vremea va fi mai ingaduitoare cu noi. Cu mare parere de rau ne-am luat ramas bun de la gazde, l-am lasat pe Corado abatut in marginea pistei si am plecat catre Craiova.

Pe drum aflu ca avionul avariat a aterizat ca la carte, nici macar nu a julit vopseaua, bravo lui si instructorului, care nu intamplator  i-a fost domnul Uta, suntem bucurosi ca totul s-a incheiat doar cu o emotie si cu o… gaura in buzunarul proprietarului de avion.

Ajungem la Balta Verde,  aici ordine, liniste, manecile de vant se misca bezmetice, care incotro, nu intelegem nimic din conditia atmosferica,  ne bucuram insa de ospitalitatea  comandantului, care este Cristi Smarandache. Fac doua decolari, scutura tot mai tare, frontul se apropie amenintator, ma potolesc, devine periculos, strangem, incheiem ziua in jurul catorva pizza bronzate, aromitoare, povestim, Costin le plateste, normal, trebuie sarbatorita aterizarea pe doua roti, bilantul celor doua zile, una peste alta ne-am relaxat, am zburat, am povestit, ne-am revazut, ne-am simtit bine, multumim gazdelor, deopotriva organizatori si sponsori, multumim lui Corado, daca temperatura de afara ne-a cam zgribulit, atentia lui ne-a tinut tuturor de cald.

Mugurel UTA, pe timpul unei lansari cu parasuta:

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Paramotor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Festivalul narciselor

  1. Tetei Cojocaru zice:

    Salut!!! tuturor paraşutiştilor, planoriştilor şi aviatorilor
    În 1969 – 1970 tatăl lui Mugurel mi-a pus manşa în mînă, ca planorist, pe Clinceni, d-na Elena m-a învăţat primele noţiuni de paraşutism.
    Prin 1997 – 1998 eram „şef” cu paraşutarea la SRI şi întenţionam să-mi pregătesc „retragerea” dar aveam ordin să găsesc un înlocuitor (că altfel nu mă „lăsau la pensie”) am ales 2 tipi.
    Primul a fost Riteş – poate confirma ce băută a fost la Grădiştea
    Al doilea a fost Mugurel – s-a „sucit” – deşi avea dosar „Beton” – primise o altă „contra-ofertă”, mai avantajoasă – pe linie militară.
    I-am „pierdur” pe amândoi, în sensul că ambii ar fi reuşit să reziste în funcţie.
    Cu amândoi m-am zbătut.
    Pe blogul său Ionut poate confirma un anume salt cu BG – 7
    M-am zbătut ca „organizator”
    Aşa a avut loc saltul pe ECLIPSĂ (am luat arest, colonel fiind) dar dacă nu se implica Ionuţ nici acum nu ar fi ştiut lumea că NOI ROMÂNII suntem primii care am realizat o performanţă mondială. A meritat 5 zile de arest
    Nu îl voi uita NICIODATĂ pe Mugurel UŢĂ!!!
    Dumnezeu să-l odihnească!!!!
    Cu toţii ştim cum e viaţa noastră…. poate că e mai bine în ceruri… Acolo suntem respectaţi chiar de bunul Dumnezeu

    • Ionut RITES zice:

      Multumesc Tetei de comentariu. Stiu ce a insemnat Mugurel pentru dumneavoastra dupa cum stiu ce a insemnat pentru mine.
      Totodata, putini sunt cei ce stiu ca recordul lansarii pe Eclipsa din 1999 vi se datoreaza.
      Alta performanta de care nu stie aproape nimeni este accea ca ati reusit brevetarea unui „civil” pe parasuta militara BG-7, in speta persoana mea. Nu cred ca a mai reusit cineva o asemenea nebunie, in sensul cel mai frumos spus.
      Desigur, multe pot uita, dar bauta de la Gradistea nicidata. A fost memorabila.
      Multumesc inca odata de comentariu si sa ne amintim cu fruntile descretite cine a fost si ce a reprezentat pentru noi Mugurel Uta.
      Cu siguranta nu te uitam Mugure si, cu siguranta, mai devreme ori mai tarziu, ne vom reintalni.

  2. Tetei Cojocaru zice:

    Ionuţ, în îdelungata mea existenţă pe faţa Terrei am descoperit un „mare secret”, dar n-am apucat să-l evidenţiez pt alţii.
    Obiectul numit „calculator” (computer) are „obiceiurile sale”- în sensul că – atunci când vrea el – execută ŞI ceea ce vrei tu.
    În cazul meu a intervenit şi „factorul perturbator” MUTRĂ (fiul meu, Mircea, care-ţi încurca suspantele pe Clinceni.)
    Reţine: nu te poţi opune împotriva forţelor oarbe ale naturii (Mircea-Mutră). Chiar aş avea răbdare să trăiesc (Doamne!!!) să-l văd pe Mihnea la calculator…. Vei ajunge la aceeaşi concluzie….
    Suntem depăşiţi de tehnică….
    Dacă îţi aminteşti de la „W” eu eram singurul care „scoteam pistolul” la calculator, atunci când se „bloca” şi îl ameninţam… Noroc că vis-a-vis erau ăia de la „informatică”
    A trecut timpul şi am renunţat ostentativ la dreptul de port-armă, ca pensionar militar.
    În fond am centură neagră la judo şi relativ recent am un furnizor de topoare (pe bune) confecţionate din „foaie de arc de suspensie de tanc” cu coadă de frasin sau salcâm presată la 40 T forţă.
    Vreau să-ţi spun că nici aşa nu le „am” cu calculatoarele.
    Forţa oarbă a naturii (Mutră) face ce vrea ea, deşi într-o locuinţă de 3 persoane există 4 (patru) computere şi (cred) 2 telefoane conectabile la net/(e posibil ca şi mobilul meu să fie accesibil, dar să nu ştiu eu. Aflu doar când vine pensia…)
    Pe fond, te rog respectuos să plasezi articolul unde consideri TU CĂ AR FI NECESAR.
    Memoria lui Mugurel UŢĂ trebuie să fie intactă.
    Despre saltul pe Eclipsă… Aş putea scrie un întreg roman… Şi chiar mă simt tentat.
    Am fost relativ recent la Muzeul Aviaţiei şi am aflat că diploma donată se află la „arhive” şi nu pe simeze, ca şi cum noi n-am fi fost „demni” deşi – pe bune – suntem ultimii aeronauţi români care am „scris” o pagină în istoria aeronauticii româneşti.
    Vezi tu, Ionuţ???
    Probabil o să mă mai vezi pe la „realităţi” sau alte posturi dar mă doare atunci când văd că nu există coeziune.
    A vernit pilotul Iovan(cel cu infractorul împuşcat) şi a spus ceva despre piloţi, aviatori, etc
    Am dorit să merg la o emisiune cu o paraşută de la „Condor” să o depliez în direct şi să „pun preţ” pe durata sa de pliere, oferindu-mă să execut un salt.
    Uatu – de la Condor – a manifestat o oarecare rezistenţă deşiiii … a participat la saltul pe eclipsă (ca şi voi, ceilalţi) …. datorită mie.
    Înţelegi că cele 2 elicoptere ar fi putut fi umplute numai cu militari.
    Lui Janot să-i mulţumeşti. Numai n-a plâns pt a lua şi sportivi în aeronave, dar – spre cinstea lui – a reuşit să mă convingă…
    Îţi mulţumesc respectuos pt accesul pe blog…
    Aflu eu cum se „pilotează”, dar atunci când voi publica va fi ceva de manieră amuzanzantă. Te asigur că totuşi va fi real.
    Despre computere, bloguri, etc… mai vorbim…. Tocmai am „aranjat” de o secure măcelărească cu lama de 20 cm… Să văd eu cum se comportă „Gigel-computerul” dacă i-o arăt… Numai ce am scris şi văd că e mai „prietenos”
    Povestea saltului pe eclipsă începe cu mult înaintea executării acestuia….
    E interesantă şi amuzantă…
    Această poveste se află la baza saltului dintre milenii şi a celorlalte performanţe.

    • Ionut RITES zice:

      http://www.worldrecordsacademy.org/mass/largest_skydiving_during_a_Solar_Eclipse_world_record_set_by_romanian_skydivers_70888.htm
      Adevarul e ca recordul lansarii pe eclipsa totala de soare vi se datoreaza si cine nu stie asta, afla acum. Ati avut un cuvant greu in calitate de sef al parasutistilor pe SRI, iar Janot Sarbu, in calitate de subordonat direct si parasutist impatimit, in prezent un avocat de mare succes, a sprijinit actiunea cu toate fortele.
      Ati ales si civili in mod neconditionat desi puteati sa refuzati accesul acestota in aeronavele militare. A fost un gest putin inteles de unii, care s-a terminat incredibil de frumos pentru noi si cu zile de arest pentru dumneavoastra.
      As dori sa rememorati acele evenimente (cat mai detaliat posibil, inclusiv cu cele neasteptate si nedorite, dar si cu cele hazlii), apoi, cu talentul dumneavoastra, sa asterneti pe acest blog o pagina omologata din istotia aviatiei contemporane.

  3. Tetei Cojocaru zice:

    V-am spus -tuturor- că „îl luasem în faruri” pe Ionuţ, ca să-l las „urmaşul meu” (campion, tânăr….deştept…etc) Avea studii, dar nu avea „stagiul militar” efectuat. OK…. s-a „aranjat” (fără ştirea lui) şi l-au încorporat pe Ionuţ la Grădiştea (un centru de pregătire unde neam-de-neamul …. nu poate ajunge dacă NU e „valoros”.
    Cum D-zeu s-a întâmplat!!! în aceeaşi perioadă EU trebuia să susţin examenul de înălţare la gradul de Colonel(comandor), sens în care m-am prezentat la „Centru”.
    Din primele momente „nimeresc” peste Ionuţşi âl iau la „întrebări” Era… TR-ist.
    Eu cu ale mele probleme – el cu ale lui, pe p altă problematică decât paraşutismul, dar cu asigurări că va primi posibilitatea de a-şi continua şi antrenamentul prin paraşutare, ca sportiv
    Personal am ajuns la concluzia că „mi-a fost furat” (în sensul că eu l-am selecţionat – şi alţii au profitat)
    Din întâmplare, chiar Ionuţ îmi prezintă viitorul lui şef, venit şi acesta la examenul de grad.
    Seara, a venit pe la mine la camera de hotel din centru şi mi-a cerut părerea referitor la un anume examen practic ce ar fi presupus blocarea legendată (de sanki) a accesului pe o amumită perioadă într-o anumită incintă.
    Tâmpit cum mă ştiţi, îi sugerez o anumită modalitate teoretică, aşa… ca discuţie la o bere….
    A doua zi (când Ionuţ dădea „proba practică”) cursul de „colonei” se trezeşte „blocat” în foaierul hotelul de 2 indivizi în salopete, cu scări, truse de instalatori, etc deoarece…. S-A DEPISTAT O SCURGERE DE GAZE.
    Dacă nu înţelegeţi „faza” ar fi bine să ştiţi că acea clădire NU ERA CONECTATĂ LA GAZE… deci nu ar fi fost posibile „scurgeri” de gaz metan….
    Întâmplător, ajung lângă viitorul lui şef, îl iau de o „aripă” şi-l scot afafă din clădire, explicându-i „chestia”….
    Ionuţ şi un coleg au reuşit să convingă 150 de ofiţeri superiiori SRI ce urmau să devină colonei că se află în „pericolul” unei emanaţii de gaze…. Iar „fraierii” …s-au conformat…
    Despre saltul lui Ionuţ cu BG -7 M (paraşuta militară)
    Ionuţ cred că nici nu mai ştie de când sărea cu T-4.
    Cred că vă amintiţi că atunci când ateriza SRI-ul pe un aerodrom sportiv sau civil totul se desfăşura sub autoritatea şi responsabilitatea lui Tetei.
    Pe fond uneori ne mai şi relaxam cu salturi de la mari înălţimi, cu „mici” bezele destinate numai nouă…
    În acest context, – de totul este permis – vine IONUŢ şi îmi cere o BG – 7 să sară şi el cu ea…. că el n-a sărit cu aşa ceva…
    I-am dat paraşuta mea 97001(paraşuta „şefului”)… N-a comentat. S-a echipat, etc, etc
    Eu am rămas la sol „la conducere” (măcar dacă -Doamne-iartă-mă- să nu creadă „aăia” CĂ AŞ FI „INCONŞTIENT”.
    Îi las lui Ionuţ plăcerea de a vă povesti experienţa unui performer cu BG – 7… Merită

    Dacă tot vorbim de „nefăcute”
    Nu pretind că aş fi performer. Dimpotrivă, mă consider un paraşutist mediu
    Dacă îmi arog anumite „merite” în paraşutism acestea constau în faptul că am avut abilitatea să „privesc înainte”, să percep necesităţile momentului şi să nu rămân „închistat” în reglementări perimate, chiar dacă acest „modus operandi” ar fi putut conduce la condamnarea mea penală. Am avut Încredere în OAMENI.
    ADICĂ ÎN VOI!!! Pe care CU MÂNDRIE!!!!vă numesc PARAŞUTIŞTII MEI
    Execut un salt – nu mi-a ieşit-
    Aterizez şi mă „ia în primire” un bătrânel, care-mi explică de ce n-am stat în cădere liberă.
    În sinea mea am crezut că ar fi „ciobanul” din capătul aerodromului (teoretic permanent prezent). Sincer, era îmbrăcat modest şi nu îndrăznea să nu-mi vorbească cu „peermiteţi să raportez”)
    Între timp aterizează „golanii de la aeroclub” şi toţi îl iau în baraţe şi îl pupă pe moşneag, după care aflu că era…FOSTUL LOR INSTRUCTOR !!!!
    Mi-a picat faţa!!!! dar Drac cum mă ştiu, îi explic că EU sunt comandant al aerodomului şi că cine pune picioruul pe aerodromul MEU trebuie să şi sară cu paraşuta.
    „Moşneagul” zice ….”DA, tataie”
    EU – „Echipaţi-l cu o aripă” (să nu se răzgândească) – moşul se echipează….
    Dau ordin de pornire la elicopter şi-i spun moşneagului că voi fi cu ochii pe el.
    Moşneagul calm. Janot şi Mihai Mănescu aranjează de o „prindere”
    Saltul a fost OK!!!! – Toată lumea bine.
    Moşneagul cu lacrimi în ochi: „D-le colonel, m-aţi reaus la viaţă, vă mulţumesc.
    Am aflat la „bază” că era fostul lor instructor de paraşutism, că îi murise distinsa soţie şi că fără să vreau i-am redat încrederea în viaţă
    Sincer nu mai ţin minte cum se numeşte, dar ar fi un subiect, pentru mulţ dintre noi

    • Ionut RITES zice:

      Cei 150 de ofiteri superiori nu erau fraieri. Eram eu machiat. A fost o experienta interesanta. Ati fost singurul care ati realizat „piesa” si ati recunoscut „actorii”. Multumesc ca nu ati deconspirat sceneta. A fost aplaudata la acea vreme.
      Vad ca aveti o gramada de intamplari care chiar merita a fi pomenite. Va astept cu istorii cap-coada, fotografii, filme, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s